Sănătatea noastră – educația și profilaxia proactivă

Secolul XX a reprezentat un punct de cotitură în istoria umanității prin progresele majore făcute de medicină. Pentru prima dată numărul deceselor asociate maladiilor netransmisibile le-a depășit pe cel determinat de bolile infecțioase. Astăzi, speranța de viață crescută,asociată cu un stil de trai mai sedentar, cu o modificare a alimentației spre alimentele
procesate și poluarea tot mai accentuată face ca incidența afecțiunilor netransmisibile să crească, ducând în siajul lor la o creștere notabilă a costurilor pentru sistemele naționale de sănătate, indiferent de modelul acestora.

CE ESTE DE FĂCUT?

Probabil sunt două linii de acțiune: pe de o parte EDUCAȚIA și RESPONSABILIZAREA pacienților în ceea ce privește starea lor de sănătate, care ar trebui să înceapă încă din școală prin, acum inexistentele, ore de educație sanitară, iar pe de altă parte PROFILAXIA PROACTIVĂ, bine gândită pe principalele cauze de morbiditate și mortalitate.
Controalele preventive, acolo unde sunt posibile, duc la diagnosticarea unor afecțiuni în stadii precoce care permit uneori vindecarea completă a pacienților.


Pe această a doua direcție, colectivul medical al Clinicii noastre, susținut de un set de aparate de înaltă performanță, produs de cele mai importante firme din domeniu, poate contribui efectiv, prin diagnosticarea rapidă și de calitate în majoritatea domeniilor radio-imagisticii: radiologie convențională, senologie imagistică (sonografică și mamografică), ecografie, tomografie computerizată și osteodensitometrie DXA.
Confirmarea celor spuse vine din colaborarea cu peste o mie de medici trimițători din toate specialitățile, atât din București cât și din județele limitrofe: Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov, Ialomița și Teleorman. Deși radiologia poate induce ideea de iradiere cu tot cortegiul ei de consecințe, aplicarea cu scrupulozitate a principiului A.L.A.R.A. (As Low As Reasonably Achievable) aduce beneficii certe pacientului prin posibilitatea de a obține un diagnostic rapid și corect, ceea ce permite folosirea tuturor complexelor de măsuri curative necesare, precum și urmărirea evoluției în timp a problemelor sale de sănătate.


Dr. Cosmin Alexandrescu

Medic Primar radiologie imagistică
Președinte A.P.M.A.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *